Tuesday, July 6, 2010

Aşezarea antică de lângă "Oraşul consulilor"

Am aflat mai multe despre Bitola, "oraşul consulilor", de la gazdele noastre de anul trecut, din Ohrid. Se numeşte astfel pentru că, în timpul stăpânirii otomane, aici se aflau consulatele a 12 ţări. Ceea ce ni s-a părut însă şi mai incitant, este prezenţa, la numai 2 km de centrul oraşului, a ruinelor anticei Heraclea Linkestris.

La numai 12 km de graniţa grecească de la Niki, în drumul nostru spre casă, ajungem la Heraclea, în Macedonia/F.Y.R.O.M. Suntem doar noi şi muncitorii care lucrează la conservarea mozaicurilor. Spre deosebire de Stobi, aflat mai la câmpie, Heraclea beneficiază de un fundal generos, oferit de muntele Baba, care se înalţă până la 2601m.
Săpăturile au început în 1935 şi continuă încă. Doar o mică parte din ceea ce pare a fi fost un minunat oraş antic, a fost scoasă la iveală: o basilică mare şi una mică, reşedinţa episcopală, termele, cele două fântâni ale oraşului, un teatru şi câteva reşedinţe.

Heraclea era aşezată pe drumul roman Via Ignatia, care lega aşezările de pe coasta Adriaticii cu Marea Egee, drum care i-a şi asigurat prosperitatea. Fondată de către Filip al II-lea Macedoneanul, a primit numele de Heraclea Linkestris, după semizeul pe care întemeietorul îl considera strămoşul său ("oraşul lui Hercule din ţara Lynxului"). Romanii au cucerit oraşul în 148 î.e.n. şi l-au păstrat până în secolul al IV-lea e.n. Ostrogoţii şi mai apoi triburile slave au cucerit teritoriile şi s-au aşezat aici. Acelaşi mare cutremur din 518, care a distrus şi Stobi, a afectat şi Heraclea. Oraşul apare menţionat sub stăpânirea ţarului Samuil, în secolul al X-lea.

În marea basilică au fost descoperite minunate mozaicuri, cum ar fi cel care descrie lumea, aşa cum era ea înţeleasă pe atunci. Acest mozaic datează din secolul al V-lea. Este alcătuit din pietricele în 27 de culori şi se spune că doar cele din anticul Pompei sunt "mai bogate", adică în 32 de culori. În centrul său se află o fântână din care iese viţă de vie (învătăturile lui Christos). În jurul fântânii sunt căprioare şi cerbi, simbolizând viaţa veşnică. Cei 5 pomi încărcaţi cu fructe şi păsări zburând în jurul lor, care flanchează fântâna pe fiecare parte, reprezintă grădina raiului, iar căprioara atacată de un leopard - suferinţele creştinilor. Un câine mare, roşu, Kerber sau Cerberus, păzeşte intrarea în rai. O bordură care reprezintă apa, are medalioane care înfăţişează 28 de animale marine. Mozaicurile sunt minunate şi mi-au amintit de cele văzute la muzeul Bardo din Tunis.

Biletul de intrare la sit, care include şi vizitarea muzeului, a costat 500 denari pentru două persoane, inclusiv taxa pentru fotografiat

Actualul oraş Bitola merită un popas de 2-3 zile, având destule de oferit din punct de vedere turistic: arhitectura otomană şi cea romantică, de secol al XIX-lea, o moschee, Parcul Naţional Pelister din munţii Baba, cu o importantă zonă de schi şi, last but not least, ruinele anticei Heraclea.

2 comments:

Aliceee Traveler said...

Absolut superbe mozaicurile :). Ceva de genul am vazut si eu in Maroc si urmeaza sa vad mozaicurile colorate din Pompei. Totusi astea parca sunt pastrate mai bine decat cele din Volubilis. Sau poate pozele sunt de vina :)

Traveling Hawk said...

Sunt intr-adevar frumoase. Mie mi-au amintit de cele vazute la Muzeul Bardo din Tunis. La Pompei nu am fost inca. Am vazut doar ce poate sa faca Etna.

Pacat ca sunt atat de putini cei care se abat din drum pentru a vedea asemenea minunatii.