Thursday, July 22, 2010

O dată în viaţă, China. ep.5 - Jad, perle şi cloissone / Once in a Lifetime, China - 5th. ep., Jade, Pearls and Cloissone

Aside their economic value, jade, pearls and cloissone are part of the Chinese culture. While in Beijing, we visited shops that sell these kind of products. Some of them are real artisitc exhibitions, so I took a lot of pictures.

Jadul, perlele şi cloissone-ul, pe lângă valoarea lor artistică, estetică şi financiară, fac parte din cultura chineză. Cu siguranţă, mulţi dintre cititori au fost, nu o dată, agasaţi de vizitele obligatorii pe la diverşi artisani şi producători, în timpul tururilor în Turcia, Tunisia, Grecia, etc. La fel am fost şi eu. In China însă nu mi-a părut deloc rău că au existat şi asemenea obiective în program, pentru că ele mi-au prilejuit vizionarea unor adevărate expoziţii de obiecte sau bijuterii, la care nu aş fi avut acces în altă parte sau pe care nu mi-aş fi făcut timp să le văd, în mod expres.

Cloissone-ul are în China o tradiţie de peste 500 de ani. I se mai spune şi "Albastru de Jingtai" deoarece în modelele sale predomină culoarea albastră. El s-a impus mai ales în timpul domniei lui Jingtai (1450-1456), din dinastia Ming.

Unii susţin că a fost introdus în China secolului al XV-lea prin intermediul mongolilor influenţaţi, la rândul lor, de cultura islamică. Alţii acreditează ideea că misionarii ar fi introdus acest stil de prelucrare în China chiar din secolul al XIII-lea, în timpul dinastiei Yuan.

Iniţial, obiectele de tip cloissone erau produse doar pentru temple şi palate, considerându-se că, prin modelele minunate şi culorile strălucitoare, ar fi mai potrivite cu cei importanţi şi bogaţi.
Perlele şi frumuseţea lor au fost cunoscute în China cu peste 4000 de ani în urmă. Tot aici s-au introdus prima dată şi perlele de cultură, în anul 1082. Culturile s-au dezvoltat mai ales în sudul ţării, unde temperatura şi salinitatea apei permit obţinerea unor perle de excepţie. In prezent, 96% din producţia de perle a Chinei se exportă, inclusiv în Japonia.

Din bogata expoziţie de bijuterii din perle şi pietre preţioase/semipreţioase, am ales câteva pentru a vi le prezenta:
Jadul, numit în China şi "esenţa cerului şi a pământului", face parte din cultura chineză străveche. Un proverb spune: "Aurul are valoare, jadul este inestimabil." El reprezintă frumuseâea, puritatea, graţia, nobleţea, perfecţiunea, puterea şi nemurirea. A purta jad înseamnă, pentru chinezi, a fi protejat de spiritul răului, de ghinioane şi primejdii.

Compoziţia chimică diferită, conferă jadului o multitudine de culori: verde în diverse nuanţe, roşu, violet, maro, galben în diverse nuanţe, negru, alb şi chiar albastru.

Preţurile obiectelor de jad autentice este ridicat, aşa că ne-am mulţumit doar cu admirarea expoziţiei.
Dacă cele văzute vi-au plăcut, nu vă supăraţi atunci când, în China fiind, ghidul unei excursii vă va anunţa şi opririle obligatorii la fabrici/expoziţii de jad, perle şi cloissone. Nimeni nu vă va trage de mânecă să cumparaţi ceva. Puteţi doar admira în voie. Consideraţi-le obiective legate de artă.

4 comments:

VertAnge said...

Foarte frumoase! Eu incerc sa vad intotdeauna atelierele in care sunt facute produsele pentru care e renumita o tara, chiar daca nu imi permit intotdeauna sa cumpar ceva :)

Traveling Hawk said...

In special fabrica de jad, cu o expozitie cu vanzare foarte mare, a fost interesanta. De fapt, peste tot ni s-au dat amanunte despre modul de prelucrare, etc. Pe doua din exponatele din foto de mai sus se vad preturile. Ca sa iti faci o impresie: testoasa (a 3-a poza) costa 982 euro si varza de China (cea alba) - 1256 euro!

Am mai fost la o fabrica de matase (dar chestia cu viermii de matase la care unii occidentali din grup stateau cu gura cascata, o stiam de cand eram pionieri)si un magazin de ceaiuri, cu degustari.

Aliceee Traveler said...

Ce frumoase sunt! Mie imi place in mod deosebit jadul, mai ales cel verde smarald ... asa ca o astfel de excursie sigur m-ar fi incantat!
Si pentru a-mi aduce bogatie l-as fi luat pe Budha acela alb ( asa se spune in arta Feng-Shui ) :)

VertAnge said...

Preturi pe masura frumusetii...dar le putem admira chiar daca nu le cumparam.;)

Eu eram tare mica pe vremea pionierilor, asa ca probabil m-as fi alaturat grupului de gura casca in fata viermilor de matase.

La magazinul de ceaiuri cred ca a fost grozav. Eu am descoperit de curand aroma si delicatetea ceaiului. Pana de curand nu intelegeam de ce ar bea cineva apa fierbinte cu ierburi, dar acum apreciez altfel calitatile ceaiului.

Mie din obiectivele "industriale" cel mai mult mi-au placut vizita la o fabrica de foie gras si la o ferma de scoici.Dar inca nu am fost in vizita la fabrica de ciocolata de la Lindt, asa ca mai am timp sa schimb clasamentul :)