Thursday, August 12, 2010

Belem - Torre de Belem

Turnul de veghe, construit sub forma unei corabii din ordinul lui Manuel I, intre 1515-1521, era o fortareata care facea parte dintr-un sistem in forma de triunghi, care cuprindea si fortareata in Cascais (pe care ati vazut-o deja in postul respectiv) si cea de la S. Sebastiao da Caparica, pe celalalt mal al Tagului. In perioada dominatiei spaniole (1580-1640) turnul a servit drept inchisoare. Apoi, trupele lui Napoleon l-au distrus si a fost restaurat abia in 1940. Acum figureaza ca emblema a Portugaliei pe toate materialele publicitare pentru turism. Ca si Mosteiro dos Jeronimos, Torre de Belem a fost inscris, in 1983, in patrimoniul UNESCO.
Initial, turnul de 35 m inaltime statea pe o insula in mijlocul Tagului, aparand Lisabona de atacurile piratilor englezi si olandezi. A supravietuit devastatorului cutremur din 1755 dar, cel din 1777, a schimbat cursul raului si astfel turnul a ajuns...pe mal!

Stilul manuelin de constructii si-a pus si aici amprenta (ex. funia rasucita, care inconjoara turnul si reprezinta forta si puterea regelui sau crucea ordinului militar al lui Christos, al carui membru era si Manuel I), completat de stilul maur (boltile rotunde ale turnurilor) si cel venetian (logiile).
Turnul se viziteaza in interior intre orele 10-18.30 vara si 10-17 iarna. Intrarea costa 4 euro sau este gratuita cu Lisboa Card. Daca insa nimeriti pe acolo intr-o zi de luni, cum ni s-a intamplat noua, monumentul este inchis :(

Dand ocol turnului, observ ca cineva, intr-o stare de "saudade" probabil (un fel de melancolie, greu de descris, asa cum greu de descris este "dorul", specific romanesc), a lasat posteritatii niste versuri, pe o balustrada.In apropierea turnului, putini turisti straini acorda importanta unui alt monument, de mare valoare pentru istoria Portugaliei. Este vorba despre monumentul inaugurat in 1994 si dedicat memoriei celor cazuti in razboiul colonial de 13 ani. Inceput in 1961, a fost purtat impotriva armatelor pro-independenta din fostele colonii postugheze. Datorita lungimii sale si pierderii a peste 200000 de portughezi, populatia s-a razvratit. In 25 aprilie 1974, revolutia a culminat cu rasturnarea regimului Salazar si cu incetarea razboiului. Pentru ca soldatii au fost vazuti punand garoafe in teava pustilor pentru a nu trage in populatie, aceasta s-a numit "revolutia garoafelor". Fiind timisoreanca, mie mi-a amintit de zilele de decembrie in care soldatii pazeau piata Operei cu flori pe teava armelor, dupa ce trasesera deja in populatie...dar poate nu erau aceeasi...
Nu putem parasi zona fara a vedea mica marina - Doca De Belem Marina - una din cele sase ale Lisabonei. Cladirile vechi din jur, vopsite in culori vii, fac acest loc un popas agreabil.
Parasim zona printr-o mica padurice de pini, dupa ce am aruncat Tagului o ultima privire.
Ultima vizita facuta in cartierul Belem a fost oaza de liniste numita Jardim Tropical, despre care povestim, evident, maine.

6 comments:

gabi said...

Arata foarte bine! Cand il vad parca ma gandesc la Cazinoul de la Constanta.

Aliceee Traveler said...

Merita sa petreci o zi la Belem! Turnul e dragut, desi nu ma da pe spate. Deabia astept partea cu Jardin tropical de maine!

Traveling Hawk said...

alicee, Jardim Tropical va fi postat marti. Maine plec la Budapesta pentru weekend, asa ca am schimbat planul, avand alte doua postari deja pregatite pentru maine si luni dupa-masa.

Traveling Hawk said...

gabi, turnul e destul de mare si a avut alta destinatie; dar daca tie asa ti se pare...:) Multumesc ca citesti postarile.

Unknown said...

Si mie tot Cazinoul din Constanta mi-a venit in minte. Plus faptul ca vreau sa ajung la malul oceanului :(
Weekend placut!

Traveling Hawk said...

Cand doi iti spun ca esti beat, du-te si te culca, zice un proverb romanesc, asa ca trebuie sa ma uit la poza Cazinoului din Constanta :)

Multumesc, la fel!