Et in Cappadocia ego (4) - jurnal de Turcia

Ne trezim mai greu in ultima zi a excursiei, dumineca, fiindca am incheiat seara precedenta cu o "seara culturala din Cappadocia", ocazie cu care am sarbatorit-o, cu tort si Happy Birthday to You, pe sotia ghidului, Sati.

Personal, nu agreez acest gen de activitate pentru ca dansurile prezentate de obicei si-au pierdut mult din autentic, au fost cosmetizate, asezonate cu multa coreografie. La aceasta am participat, in primul rand, pentru dansul dervisilor rotitori, primul punct al programului. Voi scrie mai mult in postarea despre Mevlana, fiindca mi se pare ca acolo ii este locul. In autocar am fost atentionati ca atunci cand ei isi fac aparitia in sala, in intuneric, nu avem voie sa facem poze sau sa filmam. Dupa ce isi vor termina dansul, vor iesi si vor reintra, pe lumina de data asta, si vor executa cateva miscari pentru turisti, pentru poze.
Dansurile care au urmat, reprezentand diverse zone etnografice ale Turciei, au umplut sala de ritm si culoare. Ma asteptam la o muzica si dansuri lascive, de harem, dar nu a fost asa. Dansurile au fost dinamice, cu note umoristice, insotite de o muzica placuta. Spectacol (involuntar) au facut si japonezii din sala, care se asezasera - cativa -pe jos, in fata, si cascau gura la cadana care ne-a prezentat un belly dance. Cred ca asta si urmareau sa vada, caci au sosit dupa dansul dervisilor (care a fost pentru mine punctul forte) si au plecat cu imaginea buricului cadanei.
Seara s-a incheiat apoteotic, cu desfasurarea drapelului Turciei, cu toti turistii in picioare si batand din palme si cu toti turcii cantand ceva ce era, probabil, imnul lor, judecand dupa desfasurarea drapelului.

Am plecat de la hotel la 7.15 fiindca mai aveam multa "treaba". Mai intai ne-am dus la Ortahisar, adica "castelul de mijloc", cu 25 de nivele, pentru a admira panorama de est a Goremeului. Aici a avut loc si intalnirea cu omul cu magarusul, venit exact la timp pentru a fi pozat si a castiga, astfel, cativa banuti.La Fabrica de Onix ni s-a explicat cum se prelucreaza acesta pentru a ajunge ceea ce vedem noi in magazine. Vedem diverse bijuterii din pietre pretioase si semipretioase, din care atrage atentia "bratara Cleopatrei", din fire trase de argint, tipica pentru Cappadocia si "inelul sultanului", numit asa pentru ca era daruit fiecarei cadane din harem. E un inel cu patru randuri de pietre pretioase, diferit colorate si simbolizand: verde - credinta (verdele este culoarea Islamului); alb - puritatea; rosu -iubirea si albastru - prosperitatea. In expozitia cu vanzare pe care o vizitam mai apoi, conform tipicului, cu speranta gazdelor ca - poate, poate - vom cumpara ceva, vad cateva exponate frumoase din onix:
In sfarsit ajungem la ultimul obiectiv al acestei excursii: orasul subteran de la Saratli Kirkiroz. In Cappadocia s-au descoperit 36 de asemenea locuinte subterane care ofereau adapost femeilor, copiilor si batranilor, in vremuri de restriste. In timp ce barbatii luptau afara cu navalitorii, cca. 250-300 persoane se retrageau in asemenea orase subterane, pregatite si amenajate din timp. Ele serveau drept locuinte temporare, 2-3 saptamani. Se mai pot vedea locurile in care dormeau sau in care gateau, gurile de aerisire. Nu poti sa nu te gandesti la teama care ii tinea sechestrati acolo pe oameni si la conditiile grele in care trebuiau sa stea, pana trecea pericolul. Din cauza cutremurelor, care au distrus si au facut imposibil accesul la mai multe nivele, putem vizita doar doua.
Pe terasa de langa orasul subteran, ghidul nostru ne-a oferit un bonus: ne-a cantat la baglama si cu vocea doua cantece de dragoste, pe care le-a compus. Baglama este un instrument cu corzi, asemanator unei laute, caracteristic zonei Mediteranei de Est.Ne asternem apoi la drum, spre Antalya. O ultima fotografie cu noii nostri prieteni, apoi ne despartim. O experienta unica, intr-un tinut straniu si misterios, desprins parca din visurile lui lui Gaudi. Sau o fi invers?