O excursie frumoasă, de o zi, se poate face din Ohrid, mergând cca. 30 km pe malul lacului Ohrid, până spre graniţa albaneză, pentru a vizita Mănăstirea Sveti Naum.
La ieşirea din Ohrid, trecem prin mici localităţi, cum ar fi Lagadin, cu multe hoteluri mari, de tip comunist aş spune, adică acele paralelipipede care se văd şi la noi la Mamaia sau în alte staţiuni mai vechi. Alături de ele însă au apărut o seamă de pensiuni private, care oferă condiţii foarte bune. Nu sunt plaje de nisip, oamenii mulţumindu-se cu pietricelele de pe mal şi cu priveliştea minunată oferită de lac şi de munţii din jur.
Oprim puţin la Gradişte, un camping mare cu căsuţe private, construite în diverse stiluri. Apa lacului limpede, verde-albăstruie e ca o anticipare a mării greceşti spre care urmează să mergem peste două zile.
Altă recomandare, făcută de gazdele noastre amabile, este Trpejca. Satul, cu cca. 300 locuitori, este agăţat pe un mal mai abrupt. Se spune că, în dreptul său, lacul Ohrid are cea mai mare adâncime: 289 m! Numărul mare de maşini pe care îl zărim ne face să lăsăm maşina la şosea şi să coborâm pe jos, spre lac. Flori frumoase ne zâmbesc din curţile caselor. Indicatoare confecţionate manual ne îndrumă spre o terasă sau alta. Coborâm pe plajă şi mâncăm la terasa Saint Tropez. Un prânz ne costă 12 euro pentru două persoane. În sat se pot închiria camere cu 20-25 euro pe zi. Este o destinaţie frumoasă de vacanţă, mai ales pentru cei mai puţin pretenţioşi şi care doresc un concediu mai ieftin.
La cca. 1 km de graniţa cu Albania, drumul se bifurcă. O luăm spre dreapta, spre mănăstire. Parcăm maşina şi ne îndreptăm spre un loc plin de terase şi standuri cu suveniruri. Ne oprim la confluenţa râului Crn Drim cu lacul Ohrid şi, urmând sfatul gazdelor, ne urcăm într-o barcă care face, timp de jumătate de oră, un tur d e-a lungul râului. Plătim 2 euro de persoană. Barca înaintează uşor, plutind pe o apă fascinantă: e foarte limpede şi pe fundul ei se văd pete mari de nisip alb, alge verzi şi, în anume locuri, izvoare subterane. Ni se spune că sunt 30 de izvoare subterane şi 12 de coastă, de care ne apropiem cu barca. E un fenomen interesant, pe care nu l-am mai văzut. Locul în care izvorăşte apa e ca un mic con vulcanic, deasupra căruia bolboroseşte apa ieşită din izvor. Poza nu e prea reuşită, dar poate vă faceţi o idee. Temperatura se păstrează constantă, 10 -12 grade, chiar şi iarna. La orizont se înalţă masivul pe care l-am văzut deja la Trpeica. Pădurea masivă se oglindeşte în lac. Aproape din senin se adună nori grei. AJungem la capătul traseului, unde vedem pe mal o mică bisericuţă, construită în acelaşi stil, din cărămidă roşie, ca şi bisericile din Ohrid. Ne întoarcem spre terasa de unde am plecat.
Pe malul lacului se făcea plajă când am sosit dar acum oamenii se grăbeau să plece de teama ploii.
Ne grăbim şi noi spre mănăstire, ca să pot face fotografii din exterior până nu începe ploaia.
Prima biserică a fost fondată aici de Sfântul Naum în secolul al IX-lea. Actuala mănăstire, de origine greco-bizantină, păstrează fresce din secolele XVI-XVII. În prima încăpere se vede o frescă care îi reprezintă pe Sfinţii Chiril şi Metodiu, alături de elevii lor, Sf. Naum şi S. Klement. Icoanele de aici sunt considerate a fi cea mai reuşită pictură religioasă din Balcani.
De pe terasa largă admirăm lacul în fugă fiindcă norii sunt tot mai ameninţători. O rază de soare, filtrată printre norii negri, creează o lumină aparte pe lac.
Parcul care înconjoară mănăstirea e plin de păuni. Păcat că nu mai avem timp să ne plimbăm, nici să mâncăm la una din multele terase.
Valurile lacului se zbat agitate şi mor pe mal. Toate şezlongurile de pe plajă au fost adunate în grabă, lumea a fugit, căutând adăpost. Ploaia se dezlănţuie torenţial, înainte de a ajunge la maşină. E atât de puternică, încât ştergătoarele de parbiriz nu-şi pot face treaba! Rămânem pe loc 15-20 de minute, înainte de a putea pleca spre Ohrid.
Chiar dacă ploaia ne-a stricat puţin planul, a fost o excursie frumoasă. Apă, munţi, meditaţie religioasă...pace în suflet.
La ieşirea din Ohrid, trecem prin mici localităţi, cum ar fi Lagadin, cu multe hoteluri mari, de tip comunist aş spune, adică acele paralelipipede care se văd şi la noi la Mamaia sau în alte staţiuni mai vechi. Alături de ele însă au apărut o seamă de pensiuni private, care oferă condiţii foarte bune. Nu sunt plaje de nisip, oamenii mulţumindu-se cu pietricelele de pe mal şi cu priveliştea minunată oferită de lac şi de munţii din jur.
Oprim puţin la Gradişte, un camping mare cu căsuţe private, construite în diverse stiluri. Apa lacului limpede, verde-albăstruie e ca o anticipare a mării greceşti spre care urmează să mergem peste două zile.
Altă recomandare, făcută de gazdele noastre amabile, este Trpejca. Satul, cu cca. 300 locuitori, este agăţat pe un mal mai abrupt. Se spune că, în dreptul său, lacul Ohrid are cea mai mare adâncime: 289 m! Numărul mare de maşini pe care îl zărim ne face să lăsăm maşina la şosea şi să coborâm pe jos, spre lac. Flori frumoase ne zâmbesc din curţile caselor. Indicatoare confecţionate manual ne îndrumă spre o terasă sau alta. Coborâm pe plajă şi mâncăm la terasa Saint Tropez. Un prânz ne costă 12 euro pentru două persoane. În sat se pot închiria camere cu 20-25 euro pe zi. Este o destinaţie frumoasă de vacanţă, mai ales pentru cei mai puţin pretenţioşi şi care doresc un concediu mai ieftin.
La cca. 1 km de graniţa cu Albania, drumul se bifurcă. O luăm spre dreapta, spre mănăstire. Parcăm maşina şi ne îndreptăm spre un loc plin de terase şi standuri cu suveniruri. Ne oprim la confluenţa râului Crn Drim cu lacul Ohrid şi, urmând sfatul gazdelor, ne urcăm într-o barcă care face, timp de jumătate de oră, un tur d e-a lungul râului. Plătim 2 euro de persoană. Barca înaintează uşor, plutind pe o apă fascinantă: e foarte limpede şi pe fundul ei se văd pete mari de nisip alb, alge verzi şi, în anume locuri, izvoare subterane. Ni se spune că sunt 30 de izvoare subterane şi 12 de coastă, de care ne apropiem cu barca. E un fenomen interesant, pe care nu l-am mai văzut. Locul în care izvorăşte apa e ca un mic con vulcanic, deasupra căruia bolboroseşte apa ieşită din izvor. Poza nu e prea reuşită, dar poate vă faceţi o idee. Temperatura se păstrează constantă, 10 -12 grade, chiar şi iarna. La orizont se înalţă masivul pe care l-am văzut deja la Trpeica. Pădurea masivă se oglindeşte în lac. Aproape din senin se adună nori grei. AJungem la capătul traseului, unde vedem pe mal o mică bisericuţă, construită în acelaşi stil, din cărămidă roşie, ca şi bisericile din Ohrid. Ne întoarcem spre terasa de unde am plecat.
Pe malul lacului se făcea plajă când am sosit dar acum oamenii se grăbeau să plece de teama ploii.Ne grăbim şi noi spre mănăstire, ca să pot face fotografii din exterior până nu începe ploaia.
Prima biserică a fost fondată aici de Sfântul Naum în secolul al IX-lea. Actuala mănăstire, de origine greco-bizantină, păstrează fresce din secolele XVI-XVII. În prima încăpere se vede o frescă care îi reprezintă pe Sfinţii Chiril şi Metodiu, alături de elevii lor, Sf. Naum şi S. Klement. Icoanele de aici sunt considerate a fi cea mai reuşită pictură religioasă din Balcani.
De pe terasa largă admirăm lacul în fugă fiindcă norii sunt tot mai ameninţători. O rază de soare, filtrată printre norii negri, creează o lumină aparte pe lac.
Parcul care înconjoară mănăstirea e plin de păuni. Păcat că nu mai avem timp să ne plimbăm, nici să mâncăm la una din multele terase.
Valurile lacului se zbat agitate şi mor pe mal. Toate şezlongurile de pe plajă au fost adunate în grabă, lumea a fugit, căutând adăpost. Ploaia se dezlănţuie torenţial, înainte de a ajunge la maşină. E atât de puternică, încât ştergătoarele de parbiriz nu-şi pot face treaba! Rămânem pe loc 15-20 de minute, înainte de a putea pleca spre Ohrid.
Chiar dacă ploaia ne-a stricat puţin planul, a fost o excursie frumoasă. Apă, munţi, meditaţie religioasă...pace în suflet.
No comments:
Post a Comment